Skip to content

Comunicat de Presă privind Programul Rabla Local

Remat Auto Sibiu

July 31, 2023

no comments

Comunicat de Presă privind Programul Rabla Local

Rabla Local La Remat Auto Sibiu

Rabla Local a început

Mai jos am publicat Comunicatul de Presă Nr. înreg.: 155/BC/28.07.2023, emis de Administrația Fondului Pentru Mediu Sibiu, privind Programul Rabla Local.

Astfel, persoanele interesate pot apela la ajutorul echipei Remat Auto Sibiu pentru procedura de înscriere, radierea si transportul rablei gratuit.

Începând de luni, 31 iulie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în cadrul Programului privind privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local.

Înscrierea persoanelor fizice în cadrul programului se realizează prin intermediul aplicației informatice pusă la dispoziție de către AFM, până pe 31 august 2023, ora 16:30 sau până la epuizarea bugetului alocat fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT).

„Sunt 500 de primării din toată țara înscrise în acest program ai căror locuitori vor beneficia de cei 3.000 lei oferiți în schimbul casării unui autovehicul vechi și poluant fără a avea obligația de a achiziționa un autovehicul nou în schimb. Acest program are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare pentru atingerea țintelor stabilite în Planul Național de Redresare și Reziliență” a precizat președintele AFM, Laurențiu-Adrian NECULAESCU.

Instrucțiuni persoane fizice Rabla Local

Instrucțiunile privind înscrierea persoanelor fizice în cadrul Programului privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local sunt detaliate pe site-ul AFM la următorul link: https://www.afm.ro/casare_auto_uzate.php.

Conturile de utilizator ale persoanelor fizice trebuie create anterior înscrierii în aplicație. Dacă există un cont deja creat, acesta este valabil doar dacă a fost utilizat în cadrul unui program destinat persoanelor fizice (de ex. Programul „Casa Verde Fotovoltaice 2023”). Astfel, dacă adresa de e mail utilizată pentru crearea contului a fost folosită pentru depunerea unui dosar în calitate de persoană juridică, aceasta nu poate fi folosită.

În cadrul unui cont pot fi realizate înscrieri aferente unui singur CNP, iar o persoană fizică se poate înscrie o singură dată în aplicație.

Un alt aspect important este că persoana fizică trebuie să domicilieze pe raza teritorială a primăriei unde se află în evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită finanțare și să realizeze înscrierea în aplicație doar în cazul în care primăria în raza căreia domiciliază se regăsește în lista UAT-urilor care au încheiat contracte de delegare, prevăzută în aplicația informatică și pe site-ul AFM.

Lista primăriilor care participă în cadrul programului poate fi consultată la următorul link: https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/lista_uat_program_rabla_local.pdf

După înscriere, AFM va transmite lista cu persoanele fizice înscrise către primăriile participante în cadrul Programului, iar ulterior, persoana fizică va transmite documentele, conform procedurii interne a primăriei care va fi publicată pe pagina de internet a acesteia


După semnarea contractului de finanțare cu UAT-ul, persoana fizică va casa și va radia din circulație și din evidența fiscală autovehiculul uzat și va beneficia de stimulentul pentru casare de 3.000 de lei (2.400 lei alocați din Fondul pentru mediu şi 600 lei susţinuți din bugetul local).

Beneficiarul stimulentului de casare se angajează conform ghidului de finanțare că nu va achiziţiona un autoturism cu norma de poluare Euro 5 şi/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare. Ghidul se poate consulta aici: https://www.afm.ro/main/programe/casare_auto_uzate/2023/ghid_finantare-rabla_local-2023_04_05.pdf

Înscrie-te acum la Programul Rabla Local și te poți număra printre cele 1000 de persoane care reciclează vehiculele scoase din uz, pentru un Sibiu mai verde, cu ajutorul Remat Auto Sibiu!

Sibiu, str. Ștefan cel Mare, nr. 192
www.rematautosibiu.ro
Consultanță Rabla Local 0744 88 99 44

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *